Amintiri din copilărie

Îmi aduc aminte când eram un copil cu capul în nori căruia nu îi păsa de nimic.Poate că nu eram chiar un copil normal deoarece aveam și atunci probleme,da parcă eram mai bine.Aveam gașca noastră de copii,mereu aveam ce să facem.Îmi plăcea de un băiat nu trebuia să-l sărut sau să plâng pentru el sau să-l iubesc.Eram doar eu și dragostea mea infantilă ca să zic așa.Îmi amintesc frumoasele nopți de vară când ne jucam pititea pe „aleea bântuită” :)) așa o poreclisem noi deoarece când intram noaptea pe aceea alee,se mișca un boschete și zice am că e vreo fantomă.Când ne băteam cu apă și ajungeam acasă fleașcă și când intram în casă începea mama să urle la mine..că ce am făcut.Îmi aduc aminte când venea mama și mă căuta afară urlând după mine să intru în casă.Pentru mine printre alte amintiri astea sunt cele mai frumoase și mi-aș mai dori să dau timpul înapoi și să se repete acele momente.
O amintire bună,frumoasă din prezent,chiar nu am.Și nici nu încearcă nimeni să îmi facă amintiri frumoase care să rămână în mintea mea.Poate deaia prefer să trăiesc mereu trecutul și să mă gândesc la amintiri fumate.Acum la nimeni nu pot să-i mai spun „cât îmi ești de drag.” acum admir doar cum alții sunt fericiți.Poate cândva o să-mi vină și mie rândul.Dacă nu,asta e m-am obișnuit așa..