Nu suport sictiriții.

Dacă stai de vorbă cu mine pentru câteva minute și după începi s-o arzi în impresii și figuri,ca după alte două minute să râzi de glumele mele mi se pare banal.Mama m-a învățat așa „Dacă stai de vorbă cu un amic și nu-ți convine,păi spunei mamă nu sta!” . Eu sunt genul ăla care dacă nu spun ce mă frământă,mă simt aiurea în pielea mea așa că spun.Sunt persoane ca de exemplu colegul meu de bancă aka Marius,să îl apuce pandaliile și să se supere la o simplă glumă și să se supere,dar după 5 minute stă și se gândește acolo în căpșorul lui și ce zice bă,nu pot mă! suntem colegi alea alea,trebui să vorbim.Ca după alte 5-10 minute iar o ia cu capu,și iar se supără și face crize la mine,cu toate că și mie îmi place să înțep dar totuși nu atât de tare încât să se supere cineva pe mine.Ce nu suport,e să facă cineva fața lui Marius,gen să strâmbi din gură puii mei nici nu știu cum să explic,sau să începi să mă înjuri aiurea.
Am și eu momentele mele,când n-am chef de miștouri sau glume și normal că mă enervez când un dobitoc,care poate îmi știe problema intenționat face pe nebunul,ca să mă enerveze.Păi stai mă așa,tu când ești supărat,te las în pace..dar tu na,ești mai dobitoc nu poți să te abții.
Dacă te deranjează prezența mea,spune-mi.Nu mă lăsa să stau acolo și să aștept să vi să-mi spui dăte-n lula mea...că oricum îmi dau seama că te deranjează dar te las acolo.
Așa că dragul meu coleg de bancă,nu-ți plac glumele mele sau te deranjează prezența mea sau pot să zic mai pe românește ți-e scârbă de mine,spune-mi și se rezolvă!