miercuri, 9 februarie 2011

Dar tu ce-ți dorești?

Întrebarea asta îmi este pusă mai mereu,însă ce aș putea să răspund? Să vedem...
Îmi doresc și eu,ce-și dorește toți oamenii.Îmi doresc să îmi fie bine,să fiu sănătoasă,să lupt singură cât pot fără să depind de nimeni ca după să îmi reproșeze că am stat pe umărul lui.Îmi doresc să fiu fericită și când va veni momentul,vreau să am o familie fericită deoarece eu nu am avut așa ceva.Însă de aici încolo vine problema.De ce spun asta? Păi pentru că îmi doresc să nu mai sufăr din nimicuri,vreau să zâmbesc indiferent ce ar fi,vreau să trec peste orice greutate.Dar problema este că eu nu pot să fac mereu asta.După părerea mea dacă nu ai suferii măcar puțin,ar însemna că nu ești om,și că nu ai suflet.Toți oamenii au probleme,ba că or fi în dragoste,ba cu banii.Însă sunt și oameni care,chiar dacă au aceste probleme zâmbesc și încearcă să pară fără a avea o problemă.Când am întâlnit astfel de persoane,am început să stau pe gânduri și am început să mă întreb „Băi,da ăsta chiar e perfect,chiar n-are nici un defect,vreo problemă...vreo ceva?”.După un timp ne-am cunoscut și mai bine și mi-a spus așa „Sunt un om care are probleme ca toată lumea,dar pentru ce să arăt asta? Pentru ce să mă stric pentru una,alta? Vreau să mă iei ca exemplu.Fă și tu așa!”.Însă după cum văd eu lucrurile,fiecare are un alt caracter,pentru că și eu am probleme,însă la unele dintre ele cu care sunt obișnuită [gen familie] sunt supărată pe moment,dar după îmi trece pentru că am învățat să mă lupt cu aceea problemă.Dar când vine una bucată dobitoc,și zice „Mâncami-ai pula,să pleci din viața mea” păi stai așa că nu-i așa.Să stai 2-3 ani cu unu,și să îi vină lui pandalia să zică „Ști ceva,eu chiar nu mai am nevoie de tine” deja îmi fute tot.Îmi fute inima,îmi fute nervii...și face ca iubirea să se schimbe în ură.Dacă zicea „Bă,nu mai merge,dar vreau să rămân un prieten apropiat,să vorbim...etc” era altceva.Întotdeauna am iubit un prieten adevărat,chiar dacă nu am avut întotdeauna așa ceva,am ținut la cine mi-a fost aproape,care ma sprjinit.Însă la ce nu m-am așteptat niciodată,a fost că sufletul pe care îl iubeam,să fie cel mai nepăsător de pe pământ,deși cică mă iubea,sau cel puțin nu mă așteptam de la el.Dar am mai învățat ceva,și până la urmă mi-a prins bine.

3 comentarii:

Paolla spunea...

„Sunt un om care are probleme ca toată lumea,dar pentru ce să arăt asta? Pentru ce să mă stric pentru una,alta? Vreau să mă iei ca exemplu.Fă și tu așa" MI-AR placea sa pot face si eu la fel, chiar acum vreo saptamana mi-a zis cineva sa fac asta, dar nu pot...

Si eu imi doresc multe, dar cel mai important pt mine SANATATE SI IUBIRE...:-<

laur1985 spunea...

Salut!

As fi interesat sa cumpar 2 articole pe blogul/siteul tau. Articolele vor arata ca primele doua de pe www.blogreflex.ro (cele legate de Pariuri-x). Articolele vor fi facute de mine si vor contine patru linkuri (trei intr-un articol, unul in al doilea articol). Daca esti interesat/a astept un mail la adresa laur_rapidistul@yahoo.com cu adresa blogului si un pret pentru care esti de acord sa le postezi.

O zi buna!

anca spunea...

Daca doriti sa facem link exchange cu siteurile

http://www.jocurinoipentrucopii.ro titlul : jocuri noi
http://www.jocuribarbie.gougou.ro titlul : jocuri barbie

va rog sa imi trimiteti si numele siteului dumneavoastra cu titlul cu care vreti sa fie adaugat pe 3 siteuri, adica cele 2 mentionate mai sus si http://www.jocuridegatit.gougou.ro
Multumesc

alina2006sm@yahoo.com

Trimiteți un comentariu

Marpha Hiphop