Powered By Blogger

marți, 5 octombrie 2010

Dileme și lucruri fără răspuns.

Fiecare om are dilemele lui,problemele lui așa cum am și eu la rândul meu și alte persoane,însă am aflat că nu mă simt deloc bine.Mă simt cam slăbită din punct de vedere psihic cât și moral,pot să spun că sunt la pământ amândouă.Mă întreb de multe ori niște chestii care niciodată nu știu să le răspund...mi-aș fi dorit să nu mai fi fost pe acest pământ sau să fi fost undeva unde să fiu măcar pe jumătate fericită,să fi fost și eu un copil normal să fi avut o copilărie normală,să fi avut dragoste pentru părinți,să fi fost un copil imatur unde viața mereu e frumoasă.Uneori imaturitatea este mai frumoasă decât maturitatea și văd asta tot mai des dar am trecut de etapele astea de la vârsta de 12 ani.La vârsta asta am început să gândesc ca un adult și asta doar din cauza problemelor pe care le am și în prezent și parcă nu se mai termină,defapt sunt conștientă că nu or să se termine până ce nu mă mut la propria mea casă,unde o să am propria mea familie.Chiar dacă am avut probleme am sărit peste ele cu bine și chiar dacă sunt mai dură de obicei,la fel am și eu un suflet ca toată lumea,la fel iubesc,la fel sufăr însă culmea este că atunci când iubesc se întâmplă să sufăr.Poate că este din vina mea,dar nu pot să mă schimb am încercat dar..în zadar.Când îmi găsesc refugiul într-o persoană știu că fac rău însă parcă nu mă pot oprii și continui și continui,prima oară este bine dar după ajunge să fie rău și din ce în ce mai rău.Sunt sătulă să îmi bat joc de inima mea ca și când nu aș avea,sunt sătulă de eșuări aici vorbind la modul general de care sunt obișnuită.Nici eu nu mai știu cum să mai fac să nu mai sufăr,să nu mai mă consum pentru niște lucruri.Mereu m-am atașat foarte foarte repede de o persoană și încă odată mi-am demonstrat că greșesc făcând asta.Cum spuneam mi-aș dorii să mă schimb în legătură cu asta și în legătură cu toate eșuările mele [...].
Continui să fiu pe gânduri...până în ultima clipă.Asta este...


Nimeni Altu' cu Jhigavo & DJ Sonia-Simple Consecinte

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Marpha Hiphop